Mâncatul emoțional: Când stresul îți scrie meniul

DIANA-SABINA CHIRON

E 11 noaptea. Ecranul laptopului luminează camera, iar un fișier Excel e deschis deja de ore întregi. Dorința de a fi productiv te apasă pe umeri, iar rândurile se învârt în minte ca un carusel scăpat de sub control.

Pe birou, un pachet de biscuiți. Pe jumătate gol. Oare când l-ai deschis? Mâna ta tot ajunge automat după încă unul, ca și cum ar face parte din flow-ul de lucru. Nu știi dacă îți e foame sau fiecare biscuit îți oferă un moment de liniște. 

Astfel, în loc să închizi laptop-ul, mai iei un biscuit. Apoi încă unul și încă unul.. până stresul devine mai dulce. 

CE ESTE MÂNCATUL EMOȚIONAL?

Mâncatul emoțional este un mod de a face față emoțiilor dificile, precum anxietatea, frustrarea, plictiseala sau oboseala, și nu este declanșat de o foame fizică reală. Potrivit specialiștilor, este vorba despre o „foame emoțională” , o nevoie de alinare, confort sau calm interior.

Această strategie apare atunci când folosim mâncarea ca mijloc de a „anestezia” stresul. Alimentele bogate în zahăr și grăsimi devin o recompensă la îndemână, deoarece activează centrii de plăcere din creier, inducând o stare temporară de bine.

De ce apare?

Cea mai frecventă explicație are legătură cu eliberarea cortizolului, principalul hormon al stresului. Acesta stimulează apetitul și generează o preferință accentuată pentru alimente bogate în zahăr, grăsimi și sare.

Este un răspuns evolutiv: corpul presupune că urmează o perioadă dificilă și „cere” o sursă rapidă de energie. Cu toate acestea, mulți dintre noi învățăm încă din copilărie că mâncarea aduce alinare: o bomboană după o zi grea, o înghețată ca recompensă. Astfel, ajungem să asociem mâncarea cu confortul emoțional. Mâncatul devine un mecanism de coping, un fel de „plasture emoțional” care acoperă temporar emoțiile copleșitoare.

Când efectuăm anumite sarcini, de multe ori nu realizăm că creierul nostru are o capacitate limitată de autocontrol. Dacă îl suprasolicităm cu decizii, multitasking și termene-limită, resursele pentru autoreglare scad. Asta înseamnă că devine mai greu să refuzăm o gustare sau să alegem conștient. În acel moment, mâncatul impulsiv pare o alegere „ușoară”.

Ce consecințe are mâncatul emoțional?

Folosind mâncarea ca mecanism de calmare, nu ne oferim spațiu pentru a ne conecta cu emoțiile noastre. Ne amorțim tristețea, anxietatea sau frustrarea în loc să le înțelegem. E ca și cum am pune o pătură peste o alarmă de incendiu: dispare sunetul, dar focul rămâne.

Mai mult, sentimentele de vinovăție și rușine bat la ușă. După episoadele de mâncat emoțional, apar adesea gânduri autocritice („De ce iar am făcut asta?”), care amplifică stresul inițial.

Adesea, ne detașăm de nevoile reale. Mâncatul devine o reacție automată, iar persoana ajunge să nu mai recunoască ce i-ar face bine de fapt: odihnă, o pauză, suport emoțional.

Ce putem face?

-> pauze reale: 5 minute de aer, întins pe spate, respirație profundă;

-> hidratare înainte de gustare;

-> pregătirea unor gustări mai sănătoase prin alegeri conștiente (fructe, nuci, iaurt);

-> scris în jurnal/înregistrări cu „ce simt acum?”;

De reținut!

Toți facem asta uneori. Putem adăuga în bol compasiune, nu rușine. Mâncatul se poate transforma din inamic în indiciu: corpul meu și mintea mea îmi transmit că e prea mult.

Concluzie

Mâncatul emoțional nu este doar despre ceea ce punem în farfurie, ci despre ce se află în spatele cortinei: despre cum răspundem la stres, oboseală și presiune. Este o metodă care ne oferă un bandaj temporar, dar care, pe termen lung, poate adânci conflictele interne pe care încercăm să le evităm.

Bibliografie

Albers, S. (2013). Eating Mindfully: How to End Mindless Eating and Enjoy a Balanced Relationship with Food. New Harbinger Publications.

Beck, J. (2007). The Beck Diet Solution: Train Your Brain to Think Like a Thin Person. Oxmoor House.

Macht, M., & Simons, G. (2011). Emotional eating. Emotion regulation and well-being, 281-295.

Heatherton, T. F., & Baumeister, R. F. (1991). Binge eating as escape from self-awareness. Psychological Bulletin, 110(1), 86–108. https://doi.org/10.1037/0033-2909.110.1.86